A luat sfârșit cel de-al XV Congres al psihoterapeuților simboldramatiști cu genericul “Ucraina în Europa – psihoterapia pe timp de război, contribuții ale psihoterapiei Catatim – imaginative”. La Congres au participat circa 130 psihologi, psihoterapeuți din așa țări, precum Ucraina, Germania, Austria, Moldova, Cazahstan.
Din partea Asociației de simboldramă și psihoterapie Catatim-imaginativa din Moldova au participat 8 persoane: Oxana Sevcenco, Ирина Иванов, Doina Ipatii, Lilia Petrov, Valentina Oanta, Dina Marin, Aurelia Mihai (Aurelia Mfc) și Natalia Adezati.
Împreună am trăit emoții profunde asociate cu istorii psihoterapeutice aduse în plen atât de colegii noștri din Ucraina, care astăzi trăiesc teroarea războiului, cât și de cei din Austria și Germania, care au moștenit asemenea istorii de pe timpul celui de-al doilea război mondial.
Comunicând cu colegii din Ucraina, am trăit un profund sentiment de respect pentru că au rămas emoțional vii, social activi, profesional implicați și cel mai important, ca lucrează intensiv și toți împreună asupra proiectului “Viitorul Ucrainei după război”!
Asta a fost partea emoționantă și sensibilă din cadrul Congresului, dar în orașul Gottingen s-a mai produs ceva semnificativ. Asociația noastră de psihoterapeuți de orientare Catatim – imaginativă a primit statutul de membru cu drepturi depline ale asociației internaționale de simboldrama.
Acum suntem membri ai IGKIP cu drept deplin de participare și vot la Adunările generale și prima decizie pe care am susținut-o în cadrul primei adunări asistate a fost includerea în bordul IGKIP a doi membri noi din cadrul Asociației din Ucraina, Kateryna Rodina și Христя Турецька.
De la Congres ne-am întors cu poftă de a munci, de a dezvolta sfera serviciului psihologic aici, în Moldova, luând ca bază și inspirându-ne de modul de funcționare și traseul de dezvoltare a comunităților psihoterapeuților din IGKIP.
Aducem sincere mulțumiri organizatorilor (IРСГП) și gazdelor (DGKIP) Congresului!!!